De ce blog ?

Nu mi-am propus niciodată să devin un blogger , deși am fost sfătuit de mai multe ori în acest sens. Am preferat să ajut alte persoane ce urmau sa efectueze călătorii ,dându-le informațiile pe care le dețineam, pe cale verbală, pe Facebook, sau să le împrumut carnetele mele de vacanță.

De ce nu am vrut sa devin blogger ? Nu știu…. Poate am crezut că nu sunt potrivit pentru asta , deși am vizitat peste 40 de țări și am acumulat o serie de informații ,care în mod sigur ar fi utile și altor pasionați de călătorii.

Îmi place să-mi planific singur călătoriile, nefiind nici pe departe un fan al agențiilor de turism, pentru. simplu motiv că acestea nu îmi pot oferi ceva mai bun decât ceea ce pot obține eu ( și aici nu mă refer doar la aspectul financiar). Îmi place să-mi aleg datele când voi zbura , cu ce companie vreau, să-mi aleg hotelurile unde și cât voi locui și mai ales să-mi aleg locurile pe care urmează să le vizitez. Îmi place să am libertatea de a alege singur pentru mine ! Îmi place să strâng informații din diverse surse și să le aștern pe un carnețel, care îmi este poate, piesa cea mai importantă dintr-o vacanță( în el fiind trecute cam tot ce se poate despre obiectivele pe care urmează să le vizitez, modul în care și cu ce mă voi deplasa,ce mâncăruri specifice are țara pe care o voi vizita, etc.).

Cum de m-am decis sa devin în cele din urmă blogger ?!

Ultima călătorie a fost în China, unde doream să văd Harbinul și Beijingul, iar cea care m-a determinat să mă apuc de scris, a fost o tânără româncă ( ce lucra pentru compania KLM) și care a făcut acest lucru fără să știe. Zborul, atât la dus cât și la întors avea dublă escală, una dintre ele fiind pe teritoriul chinez ( la dus în Beijing iar la întoarcere la Chengdu).

La predarea bagajelor, în aeroportul din Otopeni, am întrebat-o pe tânără dacă bagajul de cală mi-l voi recupera la Beijing sau la Harbin . Aceasta, cu un zâmbet larg , m-a liniștit imediat spunându-mi că îl voi recupera doar la destinația finala, la HARBIN, întrucât Beijingul nu este decât o simplă escală ! M-am liniștit și nu prea , având oarecare îndoială la spusele ei ( pt. că la Beijing se făcea intrarea în țară), însă a insistat să am încredere în ceea ce îmi spunea. Ce mai puteam să zic , mai ales că îmi zâmbise și că părea atât de sigură pe ea?! M-am urcat în avion și zbor lin spre prima escala- Paris. Zbor lin a fost și spre cea de-a doua escală- Beijing , dar atât de lin, încât parcă prevestea furtuna ce urma să aibă loc la sol ,pe aeroportul din capitala chineză. Ajuns în aeroport și având un timp de escala de două ore, m-am îndreptat liniștit ( doar nu primisem asigurări verbale la Otopeni ?! ) urmând indicatorul ,,Transit” spre ghișee. M-am așezat la coada imensă , unde am fost abordat de un tânăr polițist de frontieră care, după ce s-a uitat în pașaportul meu , mi-a explicat că sunt într-o direcție greșită. M-am uitat cam strâmb la el , însă m-am conformat ,mergând spre un birou pe care mi l-a indicat. Pentru că tot nu eram convins, am întrebat un alt polițist de frontiera, care mi-a spus că unde fusesem prima data era ok. M-am întors , însă primul polițist ,foarte sigur pe el ( mai întâlnisem pe cineva foarte sigur pe el la Otopeni ) , mi-a zis că el știe ce spune și mă grăbesc spre ghișeul indicat dacă vreau să prind avionul . Destul de supărat, m-am dus către un domn îmbrăcat la patru ace ,căruia i-am explicat cele întâmplate și că mai lipsea doar fileul pentru ca polițiștii de frontieră să joace tenis de masă cu mine ( eu având rolul de minge de ping-pong). Abia acum începeam eu să înțeleg de ce pe chinezi nu-i poate bate nimeni la tenis de masă. Ei se antrenează oriunde și cu cine (ce) apucă ! 

După ce m-a ascultat cu atenție, acesta s-a ridicat de pe scaun și mi-a zis să-l conduc către polițistul din zona ghișeelor . De data asta zâmbetul era pe fața mea și mi-a făcut o deosebită plăcere să i-l indic . A urmat o ,,săpuneală” dată de civil, celui în uniformă, din care eu nu am înțeles niciun cuvânt dar am dedus că nu i-a zis de bine . Apoi polițistul m-a luat de braț și m-a condus până în dreptul unui ghișeu ( trecând pe lângă cei care stăteau la coadă ), unde a schimbat câteva cuvinte cu cel ce verifica documentele și am fost preluat imediat pentru a-mi fi efectuate operațiunile de intrare în țară. Ce mai….aveam pile ! De data asta am zâmbit eu către cei de la coadă.

Operațiunile au constat în verificarea vizei și a unui document completat cu date personale, cu adresa unde voi locui, când, cum și pe unde voi pleca precum și în amprentare ( deși cea din urmă se făcuse și la ambasada din București ).

Mai departe, am urmat indicatorul ,,Transit” și am ajuns în dreptul unei uși imense din sticlă, dar care era blocată și care se afla chiar lângă banda ce aducea bagajele de cală. Mă uitam să văd dacă exista un alt indicator care să te îndrume pe o altă rută , lângă mine fiind și alți călători contrariați . Dar cel mai mai contrariat urma să devin tot eu pentru că în timp ce mă gândeam ce era de făcut ,văd pe banda transportoare o valiză care semăna izbitor cu a mea. Dar nu avea cum să fie aceea pentru că a mea era acum în mod sigur în cala avionului ce urma să zboare către Harbin. Doar așa fusesem asigurat la București !!! Însă, în scurt timp mi-am dat seama că asigurarea era fără acoperire, căci valiza era chiar a mea! Îi văzusem semnul distinctiv pe care i-l pusesem la plecare! În fața ochilor vedeam zâmbetul larg al compatrioatei mele ce-și încasa salariul de la KLM, o mică contribuție având și eu prin cumpărarea biletului. Așa ca am luat bagajul și am ieșit din terminalul sosiri, urcând un etaj spre terminalul plecări , unde urma să predau la ghișeu bagajul de cală. Dar, stupoare ! Erau 4-5 ghișee care preluau bagajele de acest tip pentru toate cursele China Southern iar compania e una cu zboruri foarte multe și cu călători pe măsură. Cozi imense ! Mai aveam 40 min. și avionul spre Harbin urma să lase în urmă Beijingul și după cum mergeau treburile, probabil și pe mine cu tot cu bagajul meu de cală cu semn distinctiv… Nu aveam nicio șansă în acele condiții să mai prind avionul. Gânduri bune româncei și polițistului chinez! Însă, chiar doream sa ajung în acea zi în Harbin ! M-am dus la un birou de informații unde am explicat că am toate șansele să pierd legătura și am cerut ajutorul. O angajată m-a condus la un ghișeu închis temporar unde am predat valiza în 30 sec. ! Controlul de securitate și drumul până la poarta de îmbarcare a fost o banalitate, așa că am prins avionul fără alte emoții și după alte două ore eram în Harbin. Fiind vorba de un zbor domestic (intern) bineînțeles că nimeni nu te întreabă de pașapoarte, vize, etc. și mergi nestingherit să-ți ridici bagajul. Apoi liber !

Ce am învățat din această experiență ?

Dacă faci o călătorie cu avionul în China, în care cel puțin o escala este pe teritoriul ei, atunci , controlul de frontieră și intrarea în țară se va face acolo unde are loc prima escală și nicidecum la destinația finala( în cazul meu la Beijing și nu la Harbin). De asemenea bagajul de cală îl vei recupera tot cu aceasta ocazie, urmând ca apoi să mergi către terminalul plecări unde vei urma o nouă procedură de predare .

La întoarcere, plecarea am avut-o din Beijing cu escala în Chengdu ,acesta din urmă fiind aeroportul prin care părăseam țara. La Beijing, angajata companiei China Southern mi-a explicat atât de clar că, procedura controlului de frontieră se va face la Chengdu, cât și modul în care va trebui să procedez cu bagajul de cală. Bravo ei ! Toată această experiență destul de stresantă m-a determinat să transmit mai departe informațiile pe care le dețin, cu scopul ca alți călători să nu treacă prin aceleași momente pe care le-am trăit eu .

P.S. Deși aceste rânduri le-am scris în 2019, iată că a trecut ceva vreme fără a pune ceva în practică. Apariția pandemiei mi-a dat timpul să reflectez mai îndelung asupra ideii , să reevaluez situația iar ,, vorbele “ se devină fapte . Sper ca informațiile mele să fie cu folos !